Poli Iaşi s-a calificat dramatic, pentru prima dată în istorie, în semifinalele Cupei României, învingând în sferturile de finală, pe teren propriu, echipa Universitatea Craiova, scor 3-2.
Partida din Copou a fost una interzisă cardiacilor. Moldovenii au avut avantaj pe tabela de marcaj de două goluri, conducând cu 2-0 prin reușitele lui Breeveld (min.13) și Horșia (min. 42) însă au fost egalați de olteni prin dubla lui Dan Nistor (min.55 –pen), golul al doilea al ex-dinamovistului venind în al doilea minut al prelungirilor. La ultima fază a meciului însă Breeveld a marcat cu capul din interiorul careului pentru 3-2 semnând astfel victoria și totodată calificarea moldovenilor.
Prin acest rezultat, ieșenii au pus punct unei serii incredibile de 13 meciuri oficiale fără victoire. Ultimul success al echipei din Copou înaintea acestei serii data tot din Cupa României de la un meci susținut la sfârșitul lunii octombrie la Buzău cu Metalul, scor 3-0.
Pentru Poli Iaşi urmează duelul cu Dinamo, de sâmbătă, de pe stadionul „Emil Alexandrescu”, din etapa a doua a play-out-ului. De partea cealaltă, Universitaea Craiova va întâlni pe FCSB, duminică, în etapa a doua a play-off-ului.
Până atunci însă, astăzi vom afla numele ultimei echipe care se va califica în „careul de ași” al Cupei României, aceasta urmând ase alege între FC Hermnanstadt și FCSB, duelul fiind programat la Sibiu de la ora 20:00.
Program sferturi de finală Cupa României- ediția 2019-2020
Academica Clinceni – Dinamo București 0-1
Petorlul Ploiești- Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-1
Poli Iași– Universitatea Craiova 3-2
Joi, 5 martie
ora 20:00 FC Hermannstadt- FCSB